Cât om mă socot, duc pe frunte toţi spinii,
Şi crucea mi-o port, ca şi când aş zbura,
Căci omul e om cât mai are opinii,
Aceasta-i opinia mea.

Adrian Păunescu

vineri, 6 ianuarie 2017

Afară ninge...

Ninge...
E cod portocaliu, la televizor, în zona unde mă aflu...
Toată lumea s-a panicat.
În fapt, codul ăla s-a concretizat în aproximativ 20-30 cm de zăpadă în curte și pe stradă.
Toată lumea s-a panicat.
Totul e blocat: autostrăzi, drumuri, aeroport... Tot.
Puține utilaje... Și mai puțini oameni cu lopeți.
Și nu mă refer la autorități. Mă refer la oameni.
E mai comod să ne speriem de coduri și să stăm în casă la căldură.
Îmi amintesc de copilărie...
Erau zăpezi...
Începeau de undeva din noiembrie și se terminau pe la jumătatea lui martie.
Și erau zăpezi.
Și nu se mai bloca nimic.
Autoritățile deszăpezeau doar arterele principale.
Printre blocuri sau pe străduțe ieșeau bărbații, cu mic cu mare și făceau pârtie. Femeile se ocupau de fierberea vinului pentru ”lopătari”, copiii se dădeau cu sania și se tăvăleau în zăpada proaspătă...
Aveam zăpada, nu aveam coduri.
Nu aveam utilaje de deszăpezire, aveam lopeti și prietenie și vin fiert și omenie și copii cu obrajiii roșii de ger...
Oare cum am supraviețuit mergând zilnic 2-3 kilometri prin ger și viscol???
Sau jucându-ne în zăpadă până hainele înghețau pe noi de parcă erau de tablă???
Când răceam, ne făcea mama sau bunica un ceai, ne dădea un piramidon,... și gata. A doua zi eram iar la zăpadă.
Fără ”haine tehnice de iarnă”. Doar cu puloverele croșetate de mama.
Cred că singura explicație a faptului că am supraviețuit e că... nu aveam coduri.

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Riscurile dietei, cu Bulă (Daniela, mulțumesc pentru idee)

Ajuns la vâsta mijlocie
Pe Bulă l-a lovit ”damblaua”.
N-are copii, n-are nevastă,
Așa ca și-a luat... CHIHUAHUA.

Se duce glonț la supermarket,
Îi ia castron și jucării,
Îi ia și zgardă sclipitoare
Și-un sac întreg de ”Pedigree”.

Și-n timp ce aștepta la coadă
Și scormonea în portofel,
O doamnă îl interpelează:
- Să înțeleg c-aveți cățel?

În prima clipă Bula tace,
Atâta este de uimit.
Apoi răspunde într-o doară:
- Nu, doamnă! Sunt pentru slăbit.

- Pentru slăbit??!! se miră doamna.
- E-o cură ce-o reiau de mâine.
Un kil' pe zi se poate pierde
Mâncând grăunțe pentru câine.

Am încercat și astă vară
Cu un succes fenomenal,
Dar după nici o săptămână
M-a dus Salvarea la spital.

- V-ați otrăvit de la dietă?
- Nu, doamnă, asta nu se poate,
Dar căpătasem..., cum să spun...?
Și obiceiuri mai ciudate:

Îi fugăream pe bicicliști
Încă din prima zi de cură,
Iar șeful m-a sancționat
Că i-am adus ziaru-n gură.

- Și la spital de ce-ați ajuns?
Întreabă doamna uluită.
- A! La spital...! exclamă Bula.
E o poveste încâlcită.

Un imbecil cu camion
M-a acroșat în plină stradă,
În timp ce eu mă miroseam
Cu un Bull-terrier, sub coadă.