Cât om mă socot, duc pe frunte toţi spinii,
Şi crucea mi-o port, ca şi când aş zbura,
Căci omul e om cât mai are opinii,
Aceasta-i opinia mea.

Adrian Păunescu

luni, 31 ianuarie 2011

Care-i om şi care-i câine...


Ştiu că s-ar putea să stârnesc pasiuni aprige, dar...
Problema câinilor vagabonzi este cunoscută de multă vreme, de toată lumea, însă ignorată cu desăvârşire.
Asemeni cerşetorilor care îşi fac veacul prin canale şi pe care îi întâlnim prin metrou sau prin tramvaie, câini vagabonzi există, fac parte din viaţa noastră, însă ne prefacem că nu îi vedem.
Denumiţi de pudibonzi "comunitari", maidanezii devin din ce în ce mai periculoşi, cu cât haitele sporesc numeric.
Din când în când, jurnaliştii mai relatează despre câte o victimă: un cetăţean străin, un copil, o femeie, un bătrân...
Jurnalele relatează, primarii îşi umflă muşchii pe la TV, opinia publică e scandalizată... Apoi vin ONG-urile, care mai de care mai apărătoare ale necuvântătoarelor şi încep toate nef...ardatele să dea ochii peste cap de mila sărmanilor căţeluşi care tocmai au halit o fiinţă umană.
"Sunt şi ei suflete", se aude dinspre organizaţii cu mai multe lăbuţe (mici, pentru că se ocupă de câini, că dacă se ocupau de urşi aveau şi ei labe în toată regula), cu ham-ham, cuţu-cuţu sau alte onomatopee care frizează cretinitatea.
Aud peste tot cum se cheltuie milioane de euro, bani care intră în buzunarele nef... organizaţiilor pentru drepturile animalelor, iar acestea, cică, sterilizează câinii.
Eu am două obiecţiuni legate de sterilizările astea, în afară de aceea că s-ar putea face ceva mai bun cu banii:
1. Maidanezii sunt "sterilizaţi" atât de bine că se înmulţesc mai cu spor, de parcă le dă hormoni de fertilitate;
2. Nu am auzit pe nimeni plângându-se de faptul că a văzut doi câini care se coţăiau. Toată lumea ştie că problema cu maidanezii este la capătul cu dinţi, nu la cel cu... Sterilizaţi, câinii, cel mult, vor lătra mai subţire, dar de muşcat vor muşca la fel de eficient.
Aţi ascultat ce a spus directorul Institutului Naţional de Medicină Legală?
Femeia aia A FOST MÂNCATĂ DE VIE de maidanezi.
Am văzut odată un documentar pe televiziunile de profil despre cum vânează haitele de lupi.
EXACT ASTA era concluzia specialiştilor.
LUPII ÎŞI MĂNÂNCĂ VICTIMELE DE VII.
Şi asta pentru că nu au, asemenea felinelor, forţa şi armele pentru a o ucide rapid.
Câinii, asemeni lupilor, încep să mănânce din pradă când aceasta este încă vie, aceasta murind din cauza şocului hemoragic.
Ce vreau să spun este că haitele de maidanezi încep, încet-încet, să considere oraşele ca pe propriile teritorii de vânătoare.
Partea şi mai proastă este că încep să se uite la oameni ca la... prânz.
Dacă un om ucide un om, este vânat, prins, judecat şi condamnat.
Dacă un urs ucide un om, este vânat şi împuşcat.
Dacă un câine ucide un om... APAR ONG-URILE ŞI ÎNCEP PROGRAMUL DE LEŞIN.
Şi mie îmi plac animalele.
Am un câine, nu de rasă, ci o corcitură de ciobănesc cu... ceva.
Îl ţin în curte şi îl leg când vine cineva pe la mine (deşi nu a muşcat în doi ani pe nimeni, dar nu risc).
Toate frustratele şi toţi complexaţii care fac icter când e vorba de "drepturile animalelor", dar înfulecă hamburgeri şi n-ar da un leu pentru un copil bolnav, pot să îşi ia toţi câinii la ei acasă.
Şi, după câteva zile în care haita va face foamea, să îi văd eu dacă mai pupă în sterilizare "bieţii câini comunitari.
Parcă uităm mereu că viaţa omului e cel mai preţios lucru.
Parcă suntem mai câini pentru semeni decât pentru nişte fiinţe care, oricât ar fi de drăgălaşe şi nevinovate, sunt, de multe ori, ameninţări directe la viaţa şi sănătatea noastră.
Oare maidanezii trăiesc în lumea noastră sau noi în lumea maidanezilor?

duminică, 30 ianuarie 2011

"Generalul are datoria să fie calm, imperturbabil, imparţial şi stăpân pe sine"



"Responsabilitatea unei armate de un milion de soldaţi se bazează pe un singur om. El este succesul moralului.
Dacă o armată şi-a pierdut moralul, generalul său, la rândul lui, îşi va pierde încrederea.
Generalul domină prin încredere.
Când trupele sale sunt dezordonate, generalul nu are prestigiu.
...
Recompense prea dese arată că generalul este la capătul puterilor, pedepse prea dese înseamnă că e în culmea descurajării.
...
Pentru că un asemenea general îşi consideră oamenii ca pe copiii săi, aceştia îl vor însoţi în văile cele mai adânci. El îi tratează ca pe copiii săi mult iubiţi şi ei sunt gata să moară cu el. Dacă el îşi îndrăgeşte astfel oamenii, el va obţine maximum de la ei.
De aceea, Codul militar declară: Generalul trebuie să fie primul care să-şi ia partea sa din sarcinile şi corvezile armatei. În căldura verii, el nu-şi deschide umbrela şi în frigul iernii, nu îmbracă veşminte groase. În locurile periculoase trebuie să coboare de pe cal şi să meargă pe jos. El aşteaptă ca puţurile armatei să fie săpate şi numai după aceea bea; ca să mănânce, el aşteaptă ca prânzul armatei să fie gata şi pentru a se adăposti aşteaptă ca fortificaţiile armatei să fie terminate.
...
Prin comandament — autoritate înţeleg calităţile de înţelepciune, de dreptate, de omenie, de curaj şi de severitate ale generalului.
Aceste cinci calităţi sunt cele ale generalului. De aceea, în armată este numit "Respectatul"."


Sunt câteva citate din cel care este considerat unul dintre cei mai mari strategi ai tuturor timpurilor: Sun Tzu.
Oare şeful poliţiei nu a citit "Arta războiului"?
Probabil că nu, pentru că nici un comandant care se respectă nu îşi "înjură subordonaţii de mamă".
Nu şi atunci când vrea ca aceştia să îi fie loiali
E interesant cum un chinez de acum 2000 de ani înţelegea mai bine psihologia umană, tactica şi strategia, decât galonaţii ăştia cu ţ-şpe stele pe umăr şi un snop de diplome care atestă nimic.

vineri, 28 ianuarie 2011

Pastişă (după Eminescu, la un caz contemporan)

A bătut de miezul nopţii ceasul de la catedrală,
Iar eu scriu de zor la masă, ca în fiecare seară,
Mâna tremură şi scrie, ochii obosiţi mă dor,
Iar eu beau cafea cu cana, somnul ca să mi-l omor,
Nori de fum se-nalţ-alene din jeratecul ţigării
Infiltrându-se malefic prin cotloanele cămării,
La fereastră, în ghivece, florile stau resemnate
Întrebându-se retoric când vor fi din nou udate,
Iar sub grindă, un păianjen, suspendat în plasa-i deasă,
Doarme sforăind alene, parcă-ar fi la el acasă.
La lumina lumânării care fumegă-n neştire
Stau şi scriu, şi gându-mi zboară, înviind o amintire...
O nălucă zâmbitoare cu făptura diafană,
Plete ce îi curg pe umeri şi privire de icoană.
O fotografie veche, cu chenarul zdrenţuit
Mă priveşte-ncremenită din albumul prăfuit.
O privesc ca dus din lume, mă pierd parcă-n ochii ei
Şi-mi aduc..., mi-aduc aminte dansul florilor de tei.
Mi-amintesc de mângâierea care mă înfiora,
Mi-amintesc de părul moale ce-mi plăcea a-l mângâia,
Şi când gura ei fierbinte, pătimaş o sărutam,
Doar ea exista pe lume, chipul ei, doar, îl vedeam...
Acum eu fumez mahorcă, ea - ţigări din cele fine,
Eu mă plimb pe jos prin ploaie, ea se plimbă-n limuzine,
Eu am doar un rând de haine, iar paltonu-i vai de el,
Ea se-mbracă-n rochii scumpe şi miroase a Channel.
De aş spune la prieteni că i-am fost cândva iubit,
M-ar privi ciudat, cu milă, crezând c-am înnebunit
Şi m-ar lua să-mi facă cinste, într-o cârciumă, c-o bere,
Ca să uit de-a mele visuri, ca să uit de-a mea durere.
Dar nu-mi pasă! Nu contează dacă ei mă cred nebun.
Eu am dragostea în suflet şi... o poză-ntr-un album.

24.09.1998 09.28

Gânduri sinucigaşe

Din gândurile mele curge sânge
Şi ochii plâng cu lacrimi de acid,
Aş vrea să zbor, dar aripa se frânge
Şi inima comite suicid.

Mă doare gândul de-a gândi gândire,
Mă doare viaţa de-a trăi trăind,
Mă doare sufletul sătul de nemurire,
Mă dor şi ochii ce privesc orbind.

Plânge pământul refuzând primirea
EU-lui meu defunct şi material,
Şi vegetaţia refuză înverzirea
Peste mormântul proaspăt de sub deal.

Simt glonţul rece ce-mi apasă fruntea
Unde se-nchide ochiul pineal,
Şi am în mână ortul, să iau luntrea,
Să nu rămân neviu, nemort, pe mal.

miercuri, 26 ianuarie 2011

Cine uită istoria, e condamnat să o repete


Trebuie să cunoaştem istoria pentru a ne cinsti cum se cuvine eroii, pentru a înţelege cum şi de ce suntem ceea ce suntem, dar, mai ales, trebuie să cunoaştem istoria pentru a nu repeta greşelile trecutului.
Noi, românii, am cam uitat ceea ce era acum 21 de ani.
Unii nu au trăit acele vremuri.
Alţii le regretă.
Majoritatea însă, le-a uitat.
Din păcate!... Pentru că, aşa cum am încercat să arăt în videoclipul de mai sus, se reia ciclul.
Din nou "manifestaţii populare" la care participă "cel mai iubit fiu al poporului", din nou huiduieli, din nou "oficiali" care încearcă să îi facă pe plac şefului, din nou "agenturi străine".
Inclusiv conducătorii au uitat istoria dacă mai pot zâmbi atunci când mulţimea îi fluieră.
Parcă au impresia că, în spatele gărzilor de corp sunt invulnerabili, uitând că, în urmă cu 20 de ani, un alt conducător, cu o armată în apărare, a fost înlăturat cu sânge şi gloanţe.
Românii uită CĂ SE POATE...
Conducătorii uită CĂ SE POATE...
Toată lumea se poartă de parcă ar avea eternitatea la dispoziţie. De parcă funcţia i-ar proteja de moarte.
La fel ca şi Ceauşescu, Băsescu a avut momentele sale de glorie, când era aclamat "la scenă deschisă".
La fel ca şi Ceauşescu, îmbătat de putere şi "tămâiat" de camarilă, Băsescu s-a întors împotriva propriului popor cu convingerea imbecilă şi periculoasă că el este singurul care ştie ce-i trebuie poporului.
La fel ca şi Ceauşescu, Băsescu s-a rupt total de realitatea ţării pe care o conduce, confundând binele său şi al celor de lângă el cu binele general.
Lăsând la o parte faptul că aceste "simtome" pot revela şi o boală psihică, mie mi-e frică de faptul că, îmbătat de putere şi cu iluzia imortalităţii, Băsescu să nu oblige poporul român la un alt Crăciun însângerat, ca acum 21 de ani.
Nu mai vreau oameni morţi din cauza trufiei unui scelerat.

luni, 24 ianuarie 2011

Principiul inseparaţiei puterilor în stat



Aş începe prin explicarea unui concept care a fost întors pe toate părţile zilele astea, în marea majoritate a cazurilor de către oameni care habar nu aveau ce spun.
Este vorba despre conceptul juridic de "erga omnes", în traducere "care se referă la toţi".
S-a spus la un moment dat de către purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării cum că Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este opozabilă "erga omnes" ci doar părţilor din cauza respectivă, adică o mână de pensionari militari. Hotărârea privea suspendarea ordonanţei de guvern care stabilea metodologia de recalculare a pensiilor militare.
Gafa purtătorului de cuvânt se referă, din punctul meu de vedere, la faptul că o hotărâre a unei instanţe, indiferent de nivel, este OPOZABILĂ TUTUROR în mod direct sau indirect. De exemplu, o hotărâre prin care se face partajul într-un proces de divorţ este opozabilă nu numai soţilor, ci tuturor celor care, de la momentul acela, trebuie să respecte dreptul fiecăruia dintre soţi asupra bunurilor care devin proprietatea sa.
Sau, dacă o persoană este condamnată la închisoare, hotărârea este opozabilă direct acelei persoane, care trebuie să ispăşească pedeapsa, şi indirect celorlalţi prin faptul că, de exemplu, dacă vor să discute, de exemplu, cu cel în cauză, trebuie să respecte anumite reguli de care nu erau ţinuţi înainte de hotărâre.

Şi acum să trec la declaraţia lui Băsescu.
Nu pot să nu remarc faptul că, şi de data asta, madam Udrea era mai informată decât Boc, în sensul că ea ştia ce se va face înainte ca Boc sa meargă la Cotroceni. Dar asta a devenit o constantă în activitatea Guvernului.
În legătură cu declaraţia chiriaşului de la Cotroceni, sunt câteva aspecte foarte ineresante, din punctul meu de vedere.
1. Afirmaţia că "hotărârea ICCJ trebuie respectată".
Păi se putea şi altfel?
Adică... se putea spune şi că nu trebuie respectată?
Este treaba lui Băsescu de a stabili dacă şi care decizie a unei instanţe judecătoreşti trebuie respectată?
Într-o ţară normală la cap TOATE deciziile instanţelor judecătoreşti TREBUIE respectate.
Bine... Băsescu a transmis un mesaj public către "trompetele" sale în sensul de "gata, băieţi, nu mai comentaţi că pe asta o respectăm".
2. Aspectul "antepronunţat" de Nuţica, cu o altă Ordonanţă care să facă acelaşi lucru. Din "experienţele anterioare" cu acest guvern, va fi aceeaşi ordonanţă suspendată, dar cu titlul schimbat şi cu alt număr.
3. Treaba că cei cărora li s-a recalculat pensia rămân cu ea aşa.
Păi... dacă metodologia de recalculare a fost naşpa, că aşa zise instanţa, ăia de ce rămân cu pensiile tăiate?
Şi de când legile în România (sau oriunde) ţin cont de criteriul "alfabetic": de la A la M s-a recalculat, se reduce, de la N încolo rămân la fel.
Ce fel de ţară e asta?
4. Minciunile nesimţite cu "cresterile de pensii".
Păi dacă ar fi existat UN SINGUR PENSIONAR căruia să-i fi crescut pensia, nu îl aduceau ei cu limuzina să îl arate la tot poporul? Nu urlau televiziunile "de curte"?
Aşa, citind nişte cifre, cretinii pot fi păcăliţi că "uite bă că a şi crescut la unii, da' nu la noi".
La fel de bine putea să spună că avem 10000 Km de autostrăzi, că se găseau câţiva trepanaţi care să-l creadă. Cifre şi vorbe poate produce oricine. FAPTE... e mai greu.
5. Băsescu a încercat (şi la unii sunt sigur că "s-a prins") să facă din nou ce ştie el mai bine: să mintă şi să dezbine.
Comparaţia imbecilă între generali şi subofiţeri este de natură a slăbi coeziunea pensionarilor militari care începuseră să se organizeze pentru demonstraţii. Învrăjbirea ofiţerilor "cu pensii nesimţite şi care au luat un miliard salarii compensatorii", cu subofiţerii, este o tactică aplicată de Băsescu în numeroase ocazii şi care, culmea, "prinde" teribil la un public românesc preocupat mai mult de capra vecinului decât de bunăstarea sa.
Amintirea "în treacăt" că subofiţerii "stau în TAB-uri în Afganistan, cu bomba sub ei", e o metodă de a distrage atenţia de la subiectul principal. Deodată, diminuarea pensiilor nu mai e în prim plan. Subiectul principal îl constituie "oprimarea" subofiţerilor din armata română de către ofiţeri, scăderea pensiilor fiind acceptată implicit ca ripostă împotriva "oprimării".
Băsescu "uită" să spună însă, faptul că, pe militarii "care stau în TAB cu bomba sub ei", în calitate de şef al CSAT, CHIAR EL i-a trimis acolo, iar unele dintre pensiile tăiate sunt şi cele ale părinţilor, soţiilor sau copiilor celor ucişi în "teatrele de operaţiuni".
De asemenea, uită să spună despre tehnica militară cât de cât modernă care este ţinută pentru a fi folosită la paradele militare unde i se dă onorul, în loc să îi protejeze pe soldaţii români din zonele de conflict.
6. Nu am înţeles prea bine de când, în România, exercitarea unui drept trebuie penalizată.
Pentru că aşa se întâmplă cu cei care au ieşit la pensie anticipat, cu salarii compensatorii, pentru ca armata română să îndeplinească standardele pentru intrarea în NATO.
Acei oameni ŞI-AU EXERCITAT DREPTUL DAT DE LEGE LA MOMENTUL RESPECTIV. De ce trebuie sancţionaţi acum?

Nu mai comentez eterna obsesie pentru televiziuni şi moguli, care deja a devenit penibilă.
Cred că dacă îl plăteau Voiculescu şi Vîntu să le facă reclamă, nu îi pomenea atât de des.
De un lucru sunt, însă, sigur:
Întâlnirea de la Cotroceni, ministrul de interne, ministrul apărării şi şefii serviciilor de informaţii, numai despre recalcularea pensiilor militare nu a fost.

joi, 20 ianuarie 2011

Fă-ţi cruce mare....


Un fost ofiţer de intendenţă, ajuns peste noapte, prin dezertare, general cu ţ-şpe stele, un micuţ complexat care, conform propriilor declaraţii, s-a angajat la C.A.P. ca să "fenteze" armata un an şi un anticomunist-şef-al-legaţiei-comerciale-a -României-la-Antwerp-pe-timpul-lui-Ceuşescu.
Ăştia fac reforma în armata română...
Ăştia hotărăsc cine are pensie nesimţită..
Ăştia ne decid nouă destinele...
De ce?
Dracu' ştie...

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Eu sunt... NIMENI!

Odată,
O domnişoară,
Ofensată
De felul cum mă purtam,
M-a întrebat:
"Cine te crezi?"
I-am răspuns:
"NIMENI!... Eu sunt NIMENI!"
A plecat, prea grăbită
După aceea
Şi nu am avut timp
Să îi explic
Că nu sunt un NIMENI oarecare,
Ci un anume
NIMENI.
Eu, dragă domnişoară,
Sunt acel NIMENI
Care se furişează noaptea
În iatacul tău.
Eu sunt acel NIMENI
Căruia prin somn îi simţi prezenţa.
Simţi căldura trupului său
Cum te învăluie,
Îi simţi mâinile
Dezmierdându-ţi trupul
Şi buzele sale
Atingându-ţi buzele
Şi te trezeşti...
Inima îţi bate nebuneşte,
Dar nu de frică,
Ci pentru că pe trup
Încă simţi
Atingeri firbinţi,
Iar pe buze
Ai încă
Gustul buzelor sale,
Şi-atunci întrebi:
"Cine e?..."
Nimeni.
..............
Ei bine,
Dragă domnişoară,
Eu sunt...
NIMENI.


02.04.1997

Testament

La moartea mea nu vreau nici popi,
Nici parastas, nici bocitoare.
Nu vreau priveghi la capul meu
Şi nici coroane la picioare.
Vreau să aduceţi trei fătuci
Cu-obrajii roşii ca bujorul,
Cu ţâţele de pepeni dulci
Şi pielea fină ca fuiorul.
Şi să le daţi ca să bea vin
Din cela negru, fără apă,
Cu gustul aspru, de pelin,
Ţinut vreo zece ani la groapă.
Şi după ce or bea de-ajuns
Şi-n sânge-or avea foc şi pară,
Să le aduceţi doi ţigani
Cu un ţambal şi o vioară.
Şi să le puneţi a juca
În camera unde voi zace,
Să daţi şi la ţigani să bea,
Să cânte ei, ele să joace.
O noapte, două, poate trei,
Să bea doar vin, fără mâncare,
Şi să danseze-n jurul meu
Până cădea-vor din picioare.

Când fetele vor obosi,
Şi când arcuşul va fi frânt,
De nu m-am ridicat, sunt mort,...
Şi-atunci, băgaţi-mă-n mormânt.

vineri, 14 ianuarie 2011

Aş vrea...

Aş vrea să te sărut,
Cum nimeni pe lume nu a mai sărutat,
Cum însuşi sărutul nu ştie să sărute.

Aş vrea să te ating,
Mai duios decât atinge raza de soare
Petala de floare înrourată dimineaţa.

Aş vrea să te simt,
Mai presus de orice simţuri lumeşti,
Cum nici gândul nu poate gândi să simtă.

Aş vrea să te am,
Fără să fi vreodată a mea,
Şi totuşi etern întreg din care să fiu parte.

Aş vrea să mă iubeşti mereu,
Aşa cum ochii tăi o spun uneori
În secunda ce desparte realitatea de vis.

"Ne trebuie mai multă demnitate"


Mărturisesc faptul că mi-au dat lacrimile când am făcut acest rudimentar montaj.
Am vrut să fac o "pledoarie" pentru militarii români batjocoriţi, după o viaţă de muncă şi privaţiuni.
Mareşalul Ion Antonescu spunea că "Armata este ultima carte pe care o joacă o Naţiune."
Adică, atunci când NIMIC nu mai este de făcut, când au fost epuizate TOATE modalităţile prin care o naţiune poate  supravieţui, ARMATA este cea chemată să îi apere cu sânge existenţa.
Iar noi ne batem joc de uniforma militară.
Guvernul îşi bate joc de cei chemaţi să moară sub drapel.
Octavian Paler spunea că o ţară fără statui şi fără trecut, nu are viitor.
Ce viitor mai poate avea România când, în loc de "pe aici nu se trece", avem "să trăiţi bine"?
Ce viitor mai poate avea România când Ecaterina Teodoroiu a fost înlocuită în conştiinţele şi cunoştinţele tinerilor de Elena Udrea şi Eba?
Ce viitor mai poate avea România când MORŢII ACESTUI POPOR sunt aruncaţi la groapa de gunoi?
Câţi tineri mai ştiu că la Mânăstirea Dealu este înmormântat capul lui Mihai Viteazul?
Câţi tineri au mai învăţat la şcoală despre Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz?
Cine mai ştie semnificaţia Monumentului de la Carei?
Şi ne mai mirăm că guvernul îşi bate joc de militari, de ARMATĂ?
Îşi bate joc pentru că poate, pentru că este lăsat, pentru că e normal să distrugă una dintre instituţiile care, în mod constant, se bucură de cea mai mare încredere în rândul poporului român.
În oraşul meu, într-un parc, sunt câteva statui ale unor militari căzuţi la datorie în războiul de independenţă.
Mă gândesc cu groază la momentul în care aceste statui vor fi scoase de pe socluri şi topite pentru bronz.
Şi vor fi...
Pentru că unul dintre ultimele "bastioane" ale onoarei şi încrederii, este "demolat" cu barosul urii de o adunătură de degeneraţi.
Iar poporul român stă şi priveşte inert...
Şi îmi aduc aminte de o poezie a lui Adrian Păunescu. Poezia se cheamă "Capul de la Torda" şi spune:

CAPUL DE LA TORDA

Capul lui Mihai Viteazu azi la Torda se ridică,
Şi întreabă de ce Ţara a rămas aşa de mică  
Şi Câmpia Tordei tristă îi răspunde lui cu jale:
"Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei Tale!"

Nu mai acuzaţi străinii că ne taie domnitorii,
Că intimidează Ţara cu guverne provizorii
Eu atât aş vrea să aflu, arătându-ne obrazul:
Totuşi unde au fost românii, când a fost tăiat Viteazul?  
   
Nu voi consuma otravă pentru nici un fel de Basta,  
Totuşi unde-au fost ai noştri, şi atunci, şi-n vremea asta?  
Cum se-ajunge pân' la gâtul Voievodului de Ţară,  
Dacă nu-s trădări acasă, lângă ura de afară?  
Capul lui Mihai Viteazu ne-a lăsat numai cu trupul,  
Nu contează că străinii nu aveau nici pic de scrupul,  
Eu, de-o singură-ntrebare, mă scârbesc şi mă mai mânii:
Totuşi unde-au fost, românii? Totuşi, unde sunt românii?

TOTUŞI, UNDE SUNT ROMÂNII, când le este batjocorită armata?

marți, 11 ianuarie 2011

Tablou cu doamnă şi frunze brumate

Când vine seara pe la tine, doamnă,
Şi norii aduc vânt cu iz de toamnă,
Să te-nfiori pe sub cămaşa fină,
Cum o făceai când te luam de mână,
Şi braţele-mpreună-le la sân
Să nu-l îngheţe vântul cel nebun,
Şi strânge-ţi nodu-n ceafă, la basma,
Să nu-ţi atingă ploaia, pleata grea.
Dar să nu intri-n casă, doamnă dulce,
Oricât ai fi tentată de-a te duce,
Rămâi afară, printre vânţi şi toamne
Degrab-alungători de alte doamne,
Şi eu veni-voi pe un strop de bură
Să-ţi fur din zbor a nu-ştiu-câta gură,
Şi-ai să mă vezi în ceaţa de pe vale
Cum mă scufund în ochii dumitale.
Şi-atunci să-ţi aminteşti, iubită doamnă
Că te iubesc... Şi că acum e toamnă.

28.07.2010

Anonim pe verticală

Eu nu mă-nchin la împăraţi tereştri,
Chiar de s-au nemurit clădind statui
Cu spada-n mână, figuranţi ecveştri,
Ai tuturor, şi-n timp, ai nimănui.

Eu nu mă plec la orice limuzină
Cu antemergător cu girofar,
Şi nu îmi pun genunchiul meu în tină
În faţa orişicărui demnitar.

Eu nu am lins botine de cadână,
Ca să îi fac vreunui sultan plăcere,
Şi nici nu am mâncat cuiva din mână
Ca să obţin onoruri şi avere.

Eu nu sărut icoane în altare,
Nu bat mătănii şi nu cânt în cor,
Nu pup în dos pe cel ce e mai mare,
Poate mi-o fi cândva de ajutor.

Eu nu-mi doresc palate lângă baltă,
Nici automobil cum altul nu-i,
Nu vreau amantă suplă şi înaltă,
Şi pot sta drept în faţa orişicui.

Eu sunt un anonim pe verticală,
Şi mai sunt încă mulţi de felul meu,
Eu nu mă-nclin la nici o formă goală
Şi nu mă-nchin decât la Dumnezeu.

11.01.2011 23.39

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

"Cei 22 de milioane de români au dreptul la respect !"


Mărturisesc că mi-au plăcut vorbele lui Băsescu.
Chiar dacă Franţa şi Germania sunt "mai marii" UE, merită să ne luăm la trântă cu ei. Şi nici banii ăia care ar trebui să ajungă la nemţi nu ne-ar strica. Ştiu că o mare parte o să se fure, dar ceva-ceva tot ajunge şi la pulime.
Pe de altă parte, asta este încă o "ieşire" marca Băsescu, care, probabil, se vede vreun mare lider mondial.
S-a mai luat el şi de Rusia, acu' câţiva ani, când a zis că Marea Neagră e pe cale să devină lac rusesc, de ne-au mai adăugat ruşii câteva zeci de dolari la preţul gazului.
Ca şi atunci, şi acum, "burzuluirea" lui Băsescu la "granzii" Europei s-ar putea să ne cam coste, dar, la dracu', măcar o dată să "murim" şi noi cu fruntea sus, că destul ne-am prostituat cu mâna întinsă pe la uşile marilor cancelarii ale lumii.
Ziceam că mi-au plăcut vorbele lui Băsescu, până când...
Dar mai întâi vă propun un mic joc:
Imaginaţi-vă că sunteţi Preşedintele României la o emisiune la televiziunea publică.
Situaţia este cea reală, în care Franţa şi Germania ne dau cu "flit" la intrarea în spaţiul Schengen.
Încercaţi să intraţi în pielea personajului. Explicaţi, gesticulaţi, ţipaţi...
Iar acum spuneţi "cei 22 de milioane de români au dreptul la respect".
Cum aţi gesticulat când aţi pronunţat aceste cuvinte?
Mărturisesc că gesturile mele au fost spre exterior, arătând cumva către stradă, către toată ţara, sau către o cameră de filmat imaginară prin care mă priveau românii.
Dacă şi dumneavoastră aţi avut aceeaşi pornire, priviţi cu atenţie următoarele imagini.


Vorbind despre "cei 22 de milioane de români" care au dreptul la respectul Europei şi al întregii lumi, Băsescu arată spre sine.
Vorbele sale sunt frumoase, ating sentimentul patriotic şi "gâdilă" mândria naţională.
Pentru a vorbi frumos s-a "antrenat" îndelung în anii cât a fost "anticomunist şi antisecurist", înainte de '89, şi apoi în 20 de ani de activitate politică postdecembristă.
Însă, de data asta, "luat de valul" discursului, corpul l-a trădat. Corpul lui Băsescu a spus ceea ce acesta gândea şi încerca să mascheze cu vorbe.
Mai priviţi, vă rog, încă o dată.


Nu pentru "cei 22 de milioane de români" vrea Băsescu respectul marilor puteri, ci pentru sine. EL este întruchiparea celor 22 de milioane de români, chintesenţa, sublimatul acestui popor.
El merită respect, pentru că EL se luptă cu marile puteri ale lumii, iar românii "de rând" trebuie să fie fericiţi că li se permite să fie victime ale acestei lupte.
Băsescu este "eroul" neamului, omul în care s-au întrupat toate speranţele şi aspiraţiile a "22 de milioane de români".
El conduce, El se luptă, El decide, El dojeneşte, El iartă, El trebuie respectat, El..., El..., El...

D-abia trecură 21 de ani de când l-am împuşcat pe "fostul" care se credea "Zeus", şi îl aleserăm pe ăsta.
Dacă asta nu e nebunie, atunci nu ştiu ce mai e.
Şi la el, da' şi la noi...

joi, 6 ianuarie 2011

Absurd


Cruda ironie-a sorţii
A făcut ca să se lase
Reformarea şcolii noastre
Unuia... cu 11 clase.

miercuri, 5 ianuarie 2011

Avem nevoie de ospătari


Cum poţi să te lauzi cu o lege a învăţământului care va distruge generaţii întregi?
Simplu!
Mai ales când urăşti visceral acest sistem care a dat greş cu tine şi cu familia ta.
De ce să încerci să înveţi să citeşti?
E mai simplu să acuzi şcoala că nu te-a învăţat.
"Emanată" de "omul de ştiinţă" Funeriu, această lege a cunoscut opoziţia cvasiunanimă a cadrelor didactice, de la învăţământul preşcolar până la cel universitar.
Bineînţeles că nu a contat.
Asemeni sceleratului care a încercat să distrugă cu un ciocan o statuie a lui Michelangelo, asemeni nu mai puţin sceleraţilor talibani care au dinamitat statuile megalitice ale lui Budha pentru că "nu erau în acord cu credinţa lor", actualul guvern, împreună cu stăpânul său, Băsescu, par hotărâţi ca, dacă nu pot să rămână în istorie pentru realizări, să rămână măcar pentru distrugeri.
Iar în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ, este evidentă ura unor frustraţi ai căror copii nu ştiu să vorbească, ai unor "doctori în drept" care nu ştiu nici cum arată coperta Constituţiei, ai unor "oameni de ştiinţă" fără bacalaureat...
Ceea ce nu înţeleg aceşti "Cortez"-i ai învăţământului românesc este faptul că orice sistem mai dă si rebuturi din când în când şi că ei, din nefericire, SUNT unele din acele rebuturi.
Am introdus în clipul de mai sus o scenă care mi s-a părut amuzantă.
Scena în care un director al unei companii de soft-uri îi spune lui Băsescu că elevii din liceele româneşti câştigă cam tot ce se poate în materie de olimpiade internaţionale, iar Băsescu îi răspunde că nu este meritul sistemului de învăţământ, ci al faptului că românii sunt "deştepţi din naştere".
Înseamnă că Băsescu, împreună cu familia sa (mai ales mezina) şi cu foarte mulţi dintre acoliţi, aparţin unei minorităţi încă neidentificate, deoarece, în mod evident, nu au moştenit "inteligenţa nativă" a românilor.
Oare cât de cinic poate fi un om care, după ce a declarat că nu are nevoie de intelectuali, ci de chelneri, să pretindă că vrea să modernizeze învăţământul?
Iar mie mi-e frică de faptul că, aşa cum a zis tot Băsescu (întreaga declaraţie o găsiţi pe internet, dacă aveţi stomacul tare) acest proces de îndobitocire a noilor generaţii, numit pompos de cretinii care ne conduc "reformă", va fi IREVERSIBIL.
Iar cu EBE şi FUNERI... ne ducem dracu'.

duminică, 2 ianuarie 2011

Răspunsul, prieteni, e spălare de bani...


Pe ultima... săptămână de metri a anului de care tocmai ne despărţirăm, onor guvernul a mai pus-o de o şmenozeală.
Sub lozinca "totul se impozitează" şi ca să le închidă gura la papagali, cică toate averilii care nu poateră pentru a fi justificate se impozitează cu 16%. Adică, aşa cum spune şi Boc, "n-ai venituri, dar ai viloacă şi merţan", marci 16% la stat.
Pe cretini treaba asta o să-i bucure "că le dă la cap la corupţi".
Spun pe cretini, deoarece numai aparţinătorii acestei subspecii umanoide pot crede că "băieţii deştepţi" pot fi prinşi cu aşa ceva.
Şi chiar dacă unul-doi au fost atât de proşti să nu se pună la adăpost cu conturi la Elveţia sau în insule, Guvernul are grijă să nu îi deranjeze prea tare.
Explicaţia e simplă:
Dacă unul a făcut "biznis" pe bune, ăla are, tată, toate docomientele pregătite şi poate justifica fiecare leu. Ce înseamnă "să nu poţi justifica averea"? FURT, EVAZIUNE, ÎNŞELĂCIUNE, MITĂ, CORUPŢIE, TRAFIC DE ORICE, CRIMĂ ORGANIZATĂ... Completaţi dumneavoastră.
În mod normal, în orice ţară din lumea asta şi chiar în România, dacă e să ne luăm după legile în vigoare, BUNURILE OBŢINUTE PRIN INFRACŢIUNI SE CONFISCĂ.
Ceea ce face Guvernul se cheamă "amnistie fiscală", şi singurul loc în care s-a aplicat e Italia, o ţară cu o tradiţie extrem de bogată în ceea ce priveşte crima organizată.
Prin această măsură, averile obţinute în orice mod în afară de legalitate, vor fi "spălate", pentru că, după plata celor 16% RESTUL E AVERE LEGITIMĂ.
Probabil că se vor face şi câteva procese pentru unii trepăduşi, ca să se arate "că se vrea" să se facă dreptate, dar marii "rechini" vor ieşi la lumină cu faţa zâmbitoare şi cu averile legalizate.
Partea şi mai rea a acestei "măsuri" este că, odată "albite" prin lege, aceste averi şi, implicit, posesorii lor, nu vor mai putea NICIODATĂ să facă obiectul unui proces penal.
Adică ORICINE vine după ăştia (nu îmi fac iluzii, că toţi sunt la fel), Dumnezeu Tatăl, de-ar veni, nu se mai poate atinge de aceste averi.
Pentru că au fost "iertate de păcate", în numele lui Băse, al lui Boc şi al cuvioasei Udrea, SICTIR!

"Pluguşorul" de "să trăiţi bine"



Aho, aho copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi.
Şi cuvântul mi-ascultaţi.
S-a reales mai an,
Bădica Traian
Şi ne-a-ncălecat de ne-a cocoşat,
Cu scumpiri la toate,
De nu se mai poate,
Ş-apoi cu tăieri,
Şi concedieri
Şi noi impozitări.
Şi cum sta la palat,
El în scări s-a ridicat,
Peste graniţi s-a uitat,
Să aleagă-un loc "curat",
Pentru bani de-mprumutat
Şi pe urmă de furat.
Şi-a pornit într-o joi,
Cu guvernul Boc 62.
Boci, Boureni,
În faţă mieluşei,
În spate mişei,
Ia mai mânaţi, măi, flăcăi, hăi, hăi…
Şi-a venit pe la chindii,
Unu' de la FMI,
Şi-i dădu lu' bădica bani
De-o să plătim sute de ani,
La lună, la săptămână,
Îi umplu cu aur mâna.
Şi se-nţeleseră vara
Să nenorocească ţara.
Să închidă şcoli, spitale,
Şi să facă patinoare,
Să ia banii la mămică,
Şi să facă frunzulică,
Să ia bani de la bunica
Şi să îi dea lu' Nuţica.
Ia mai mânaţi, măi, hăi, hăi…
De urat, aş mai ura,
Dar mă tem că s-o afla,
Şi-atunci, Încrucişătoru'
Interzice Pluguşoru'.
Pentru anul care vine,
Vă urez "Să trăiţi bine",
Fără de bădici Traiani
La anul şi la mulţi ani!