Cât om mă socot, duc pe frunte toţi spinii,
Şi crucea mi-o port, ca şi când aş zbura,
Căci omul e om cât mai are opinii,
Aceasta-i opinia mea.

Adrian Păunescu

marți, 27 martie 2012

Ce mai știți despre Locotenentul Alexandru Gheorghe?

Mai știe cineva ceva despre el?
Ce mai face? Pe unde mai e? Cum se descurcă?
Un om răsărit din mijlocul protestelor din Piața Universității (pe vremea când protestele erau considerate de ”media” ca fiind ”subiect de presă”). A ”făcut senzație” apărând la proteste în uniforma armatei române și opunând inepției regulamentelor militare, Constituția României.
A fost lăudat, blamat, comentat, judecat, condamnat, demis...
Apoi, în spirit mioritic, a fost uitat.
De ce?
Pentru că noi, românii, știm al dracului de bine să ignorăm ceea ce contează și să ne extaziem în fața nulităților, a imbecilității și a bârfei.
În ziua de azi e mult mai interesant pentru ”popor” ce mai face... Carmen Hara, oricine ar fi asta, decât soarta unui om care și-a sacrificat cariera și chiar viața pentru a ne face să înțelegem ce înseamnă demnitate.
Din ce în ce mai mulți cred că locotenentul Alexandru Gheorghe a greșit.
”Nu trebuia să vină la protest, nu în uniformă, nu trebuia să încalce regulamentul (de parcă ar fi cele 10 porunci), nu trebuia să spună... nu știu ce,...”
Sincer, eu îl consider pe acest om un erou. Așa l-am considerat de la început și nu s-a întâmplat nimic de natură a-mi schimba părerea.
Și asta pentru că ceea ce a făcut el este, din punctul meu de vedere,  perfect justificat și perfect legal.
În Constituția României se spune clar în Art. 118 alin 1:
”Armata este subordonată exclusiv voinței poporului pentru garantarea suveranității, a independenței și a unității statului, a integrității teritoriale a țării și a democrației constituționale.”
Înțeleg că, în ultimul timp, ”voința poporului” nu mai înseamnă ceea ce vor cetățenii, ci ceea ce vrea un singur cetățean. Pentru că, nu-i așa, locotenentul Alexandru Gheorghe a fost demis pentru că a fost de acord cu oamenii din Piața Universității și nu cu băsescul.
De asemenea, încă nu am găsit pe cineva care să îmi explice cât de cât logic cum face armata când garantează democrația constituțională.
Nu mai spun despre faptul că, în Decembrie 1989 nimeni nu s-a mai oripilat când generali în uniformă ”au fraternizat” cu demonstranții, deși era o chestie politică rău.
Hai să luăm o situație ipotetică:
În România zilelor noastre vine unul și zice: ”De acum încolo, comanda la mine. Dă-l dracu' de Parlament, de Guvern, mă... pe ea de Justiție, și în general nu mai contează nici o instituție în țara asta. Singurul lucru care contează e voința mea, iar cine îndrăznește să mi se opună, moare.”
Orice asemănare cu situația actuală din România (nu) este întâmplătoare.
Poate să îmi spună cineva ce trebuie să facă armata?
Păi..., în ”lumina” interpretării actuale a legilor și a regulamentelor militare, NIMIC.
Situația e politică pentru că se referă la guvernarea și conducerea țării. Dacă personajul imaginar de mai sus este susținut de o gașcă mafiotă care se autointitulează partid politic, asta e.
Armata nu poate să intervină.
Iar România rămâne moșia unui scelerat.
În această ipoteză, armata garantează democrația constituțională, probabil, stând în cazărmi și murind în Afganistan, pentru democratizarea altora.
De asemenea, conform acestor interpretări ale legilor și regulamentelor, jandarmeria și SPP-ul ar trebui să concedieze imediat pe toți cei care au reprimat manifestațiile din orașele României sau pe cei care nu i-au lăsat pe manifestanți să ajungă la băsesc.
Și asta pentru că, dezvoltând ”interpretarea legii”, în momentul în care, la un protest, se strigă ”Jos X-ulescu”, acesta ocupând o funcție sau o demnitate publică sau făcând parte dintr-un partid, protestul devine automat politic, iar armata (jandarmii și lucrătorii SPP sunt militari) nu are voie să se bage pentru că, nu-i așa, armata nu face politică.
Locotenentul Alexandru Gheorghe a fost demis pentru că ”a participat la un miting politic”, el făcând parte dintr-o instituție al cărei conducător este POLITIC, activitatea sa fiind reglementată POLITIC, viața sa fiind afectată de decizii POLITICE, protestul la care a participat fiind considerat POLITIC dar fiind reprimat DE MILITARI.
Una dintre caracteristicile unei dictaturi este și ”dubla măsură” cu care se judecă faptele: aceeași faptă, dacă este în favoarea mea, este bună, dacă este contra mea, este rea.
Astfel, după părerea mea, locotenentul Alexandru Gheorghe este o victimă a unui regim dictatorial și mafiot, un erou al acestui popor, asemeni celor care, în anii '50-'60 au ales să lupte și să moară decât să se supună regimului comunist.
Din păcate, noi, românii, avem talentul de a ne ignora eroii și de a ne face statui cu pițipoance și imbecili.

joi, 22 martie 2012

Nu mai pot cu Boldea!

De o săptămână a început să îmi fie frică să deschid televizorul. Nu pentru că aş fi căpătat brusc vreo fobie, ci pentru că pe orice post, la orice oră, se "dezbate" şi în dungă "cazul Boldea".
Că e vinovat, că nu e vinovat, că e deputat, că nu e deputat, că e PDL-ist, că nu e PDL-ist...
Acuma, că s-a uşchit din ţară, parcă au luat-o toţi razna: când a plecat, cum a plecat, unde a plecat, a fugit, a mers încet...
Din punctul meu de vedere treaba e simplă:
Omul "s-a ales" la Cameră pe listele PDL susţinut de javra intitulată "toader", adică ăla de zicea că morţii de astă iarnă nu au murit de frig ci de beţi. După ce a "donat" la partid din gros, în semn de recunoştinţă pentru deputăţie, omul a început să îşi recupereze din pagubă. Cum? Păi... cum ştia mai bine, că "sistemul" era deja verificat.
Afirmaţia viermelui toader că "nu a făcut asta folosindu-se de calitatea de deputat" miroase a fecale, deoarece tocmai această calitate îi dădea un ascendent moral şi asupra victimelor şi asupra complicilor.
Mi-e greu să cred... De fapt, NU CRED sub nici o formă că gunoiul toader nu ştia de activităţile protejatului său, mai ales că erau din acelaşi oraş. Ba, mai mult, cred că "ticăloşia sa" toaderul a avut parte din profiturile "afacerilor" derulate de boldea.
Acuma omul a plecat puţin din ţară.
Asta e!
Era normal, a spus-o chiar el, la TV. 
Nu numai că nu a fost împiedicat în nici un fel de către "autorităţi", dar eu pot paria ORICE că a fost sfătuit să plece. Ba chiar cred că a fost însoţit până la destinaţie, nu cumva să se răzgândească şi să se întoarcă.
Pentru că, vedeţi dumneavoastră, viermele toader este un pion important în gaşca portocalie, cu destui "scheleţi în dulap", iar boldea, în calitate de "mână dreaptă" a toaderului, ştia multe dintre "afacerile" viermelui şi ale adunăturii portocalii.
Nu se face să îl băgăm pe băiat la puşcărie (mai ales că e tânăr şi simpatic şi i-ar sta bine în rochiţă) şi să riscăm să înceapă să vorbească.
Mai bine îl trimitem în vacanţă în ţările calde şi ne facem că îl căutăm.
Trecând peste toate astea, gândiţi-vă în ce ţară trăim dacă UN DEPUTAT DIN PARTEA PUTERII ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI este pus sub acuzare pentru infracţiuni ce ţin de CRIMĂ ORGANIZATĂ şi fuge din ţară.
Şi alde băsescul şi şleahta o ard cu "reforma justiţiei".
Păi dacă ăla care, teoretic, a participat direct la "reforma justiţiei", fuge de demoazela legată la ochi, cred că eu ar trebui să mă duc zâmbitor şi plin de încredere în faţa ei. NU???!!!
SICTIR!!!

miercuri, 21 martie 2012

Musafir în inimi deschise

Ce bine c-am venit aici, la voi,
Ca să mai uit de griji şi de angoase,
Lângă prieteni vechi şi vinuri noi
Şi lângă fete june şi frumoase.

Ce bine c-am venit aici, la voi,
Parcă nici nu mai simt cum trece veacul.
Văd c-aţi adus şi lăutari de soi
Ce ştiu da inimii albastre, leacul.

Vă spun cinstit că nu mă aşteptam,
Şi cu atât mai mult îmi pare bine.
Că a trecut mult timp şi nu credeam
Să-şi amintească cineva de mine.

Cuvintele-s sărace să explic
A inimii nebună încântare,
Că azi, când am rămas fără nimic,
Voi mă trataţi cu cinste şi onoare.

Mă resemnasem, cred, în sinea mea,
Cu gândul că în orice zi ce trece,
Prietenii, pe rând, mă vor uita,
Şi m-or privi din ce în ce mai rece.

De aia, stând aicea, lângă voi,
Busola mea arată iarăşi nordul,
Lângă prieteni vechi şi vinuri noi,
Să-mi umplu iar, de fericire, cordul.

vineri, 16 martie 2012

BĂSESCUMPEŞTE CORENTUL!

Astăzi am văzut la cam toate posturile de televiziune şedinţa de guvern a lu' peşte prăjit în care s-a hotărât ca, începând de la anul, energia electrică, adicătelea corentu', să se dea la liber, adică să nu mai impună statul un tarif pentru consumatorii casnici, adicătelea pentru fiecare la el acasă.
Cu alte cuvinte, sub masca "aşa ne-a zis FMI-ul", începând de la anul, energia electrică se va scumpii în draci.
L-am văzut pe un jmecher de jmecher, dăştept în cap şi analist el aşa, cum bătea câmpii că, de fapt, asta va duce la ieftinire, că e cu cerere şi ofertă.
Nu am "expertiza" lu' monsiu ăla, da' din experienţa mea de zi cu zi, tind să îl scuip în faţă.
Pentru că vrăjeala cu cererea şi oferta, cu preţul liber, cu reglarea pieţei, merge într-o ţară normală la cap, unde există concurenţă.
La noi, producţia e aproape monopol de stat, cel puţin până o vând portocalii, transportul la fel, tot până atunci, iar distribuţia e privatizată pe zone.
Adică eu, la mine la ţară, am o singură companie de distribuţie. Nu pot opta pentru alta, pentru că alta nu există pe zona respectivă.
În ceea ce priveşte preţul de producţie... OAU!!!
În momentul în care se va da drumul la preţ, nimeni nu va opri "băieţii dăştepţi" să spună că dacă vreau corent tre' să plătesc 300 de dolari pe "kil" în loc de 100 ca acum (sau cât o fii).
Şi nu am unde să mă duc. pentru că nu există altcineva.
Şi chiar dacă ar exista, cum Consiliul Concurenţei doarme în bocanci, nimeni nu ar împiedica (ba cred că ar da o mână de ajutor) formarea unei "frăţii a corentului" pe modelul celei care funcţionează în domeniul carburantului.
Bine... mi-au dat lacrimile când însuşi chiriaşul de la Cotroceni a recunoscut că nici chiar el nu şi-ar putea achita facturile, la preţurile astea, dacă nu ar beneficia de deliciile funcţiei. Dar nu pot să nu constat că acelaşi chiriaş de la palat a fost cel care a provocat acest dezastru.
Mă doare de "recunoaşterea" băsescului exact în cot, şi nu prea tare.
Pe mine mă interesează mai mult faptul că, de la anul, s-ar putea să se stabilească "chiaburii" în funcţie de câte becuri au în casă, iar frigiderul şi televizorul să fie articole destinate miliardarilor, la fel ca Rolls Royce.
Da' pe noi ne interesează să facem universitate maghiară la Târgu-Mureş...
Cam atât...!

miercuri, 14 martie 2012

Pacientul lui Ciomu către Terente: "BĂ, PUŢĂ!"

Îmi cer scuze pentru titlu, dar cred că reflectă cel mai bine absurditatea unor oameni şi, până la urmă, prostia crâncenă a unora.
Concret:
Aseară, Primul Ministru Mihai Răzvan Ungureanu (MRU), a fost invitat la un interviu la postul de televiziune Antena 3, realizator fiind Mihai Gâdea.
Am văzut emisiunea şi cred că îmi pot da o părere cât de cât pertinentă.
Pe scurt, Gâdea mi s-a părut foarte politicos şi calm, expunând realităţile din România şi cerând lămuriri, iar MRU mi s-a părut agresiv, sfidător, uneori chiar nesimţit. Nici o informaţie concretă, doar că Primul Ministru al României... speră. Cred că a spus de 100 de ori "sper". Orice era întrebat, el "spera".
Singurul lucru pe care l-am aflat chiar din gura lui MRU a fost acela că el nu decide nimic în Guvern. A spus-o cu subiect şi predicat că cei din "coaliţie" iau deciziile şi i le dau lui pentru "verificare tehnică", adică, probabil, pentru aranjarea în pagină şi aranjarea "font"-ului.
Ceea ce m-a surprins cu adevărat este faptul că astăzi, toată presa portocalie a intrat în sevraj "că cât de naşpa a fost Gâdea şi cât de jmecher MRU". 
Cam pe la ora 19.30-20.00, chinuind telecomanda, dau peste televiziunea cu nume indecent.
Şi se adunaseră, măre, turcescul, cartianul, pora şi alţii pe care nu îi mai ştiu, discutând ei, jurnaliştii, despre situaţia economică... NU, despre UMF... NU, despre scumpirea carburantului... NU.
Vorbeau, frate, despre Gâdea şi MRU.
Şi dă-i, şi luptă!
M-am uitat cam două minute, că nu m-a mai ţinut stomacul.
Mai ales că, întâmplător, astăzi am văzut audienţele emisiunii atât de criticate.
Cred că turcescul s-ar dezbrăca şi s-ar lăsa biciuit pentru jumătate din cifrele alea.
Chiar nu mă interesează cât de umilit sau neumilit, cât de jurnalist sau nejurnalist, cât de "meseriaş" sau "ageamiu" a fost Gâdea. Repet, am propria părere.
Dar dacă audienţele astea au fost făcute "când a fost Gâdea umilit", eu zic să se roage televiziunile portocalii ca moderatorul de la "Sinteza Zilei" să nu îşi propună niciodată să "umilească" el pe cineva. Că atunci nici turcescul nu se mai uită labeunu (scuzaţi exprimarea).
Prietene! Dacă eşti prost, dacă nu eşti în stare să faci nici măcar gripă, dacă nu se uită la tine nici nevastă-ta..., nu mai ieşii ca păduchele în frunte să te dai "profi" la unul care, jurnalist sau nu, umilit sau nu, adună un milion de oameni să se uite la el.
Cu alte cuvinte, vorba unui prieten (profesor universitar!!!), dacă ţi-o cauţi cu pieptenul, nu face să spui că Terente era, de fapt, virgin.
"Jurnaliştilor", mucles, tată, că şi voi v-aţi uitat la emisiune...

marți, 13 martie 2012

Republica Ostatică România

De câteva zile urmăresc stupefiat "scandalul" iscat în jurul UMF Târgu-Mureş.
Ţin să precizez faptul că nu am absolut nici un fel de sentimente "anti" la adresa vreunei etnii, nu judec oamenii după culoarea pielii sau limba pe care o vorbesc... Deci, nu...
Din punct de vedere strict logic şi pragmatic, admir UDMR-ul (am mai spus asta), pentru că este singura formaţiune cu activitate politică din România, care de mai bine de 20 de ani îşi urmăreşte eficient şi cu o răbdare de-a dreptul diabolică, interesele.
Însă nu pot să nu observ, privind lucrurile în mod obiectiv, că România, în integralitatea ei, a fost luată ostatică, la propriu, de către UDMR.
Şi asta deoarece România este obiectul unui şantaj mizerabil (dar pragmatic) pe care UDMR-ul (atenţie, nu etnicii maghiari) îl practică cu cei care, la un moment dat, conduc ţara.
Plecările din Parlament, ameninţările cu "ieşirea de la guvernare", tot spectacolul ăsta ridicol şi jegos nu reprezintă decât o formă de a transmite către băsesc şi adunătura lui a următorului mesaj: "Am luat România ostatică. Dacă vreţi să v-o dăm înapoi, faceţi ce vă cerem. Altfel, o dăm celui care plăteşte mai bine."
E un scenariu clasic, întâlnit în toate filmele din lume.
Acuma..., nici nu pot să fiu cretin şi să nu recunosc faptul că şantajul ăsta a avut, uneori, efecte benefice (zic eu), amintind doar renunţarea (momentan) datorită opoziţiei UDMR, la votul prin corespondenţă şi la reorganizarea administrativ teritorială după delirul băsescului.
Dar tot şantaj rămâne, iar noi tot ostatici suntem.
Văd că guvernul se "grăbeşte repede" să dea satisfacţie cererilor şi să înfiinţeze mintenaş o facultate după "pohta" UDMR, ignorând, cel puţin aparent, un întreg vraf de legi în domeniu, unele adoptate prin asumare la porunca băsescului şi trâmbiţate ca mari realizări ale epocii.
E greţos.
Repet: nu am nimic cu românii de etnie maghiară, mi se pare normal să existe învăţământ la toate nivelurile în limbile minorităţilor importante, dar nu pot să nu observ faptul că, de fiecare dată când se vorbeşte despre "multiculturalism", fie că este la nivel educaţional, administrativ sau cultural, întotdeauna este NUMAI despre înfiinţarea a... ceva în limba maghiară.
Dacă tot se vrea "multiculturalism", de ce nu se face la UMF Târgu-Mureş o universitate cu predare în română, maghiară, germană, franceză, engleză şi rusă, de exemplu?
Foarte simplu: pentru că membrii acestor etnii nu ne-au luat ostatici pentru a şantaja guverne şi preşedinţi.
UDMR-ul a făcut-o şi se pare că "îi merge".
UDMR-ul vrea doar să se întoarcă la votanţii săi pe un val de naţionalism maghiar şi să redevină "opţiunea minorităţii maghiare", după ce a căzut rău susţinând toate fanteziile aberante ale băsescului în ultimii 2-3 ani. Pentru că şi maghiarii au salariile micşorate cu 25%, şi ei cumpără benzina cu 6 lei/litru, nici ei nu îşi găsesc locuri de muncă...
Pe de altă parte, nu cred că e cel mai indicat lucru să se inducă, în mod artificial, nişte tensiuni într-o zonă cu foarte mari sensibilităţi extremiste atât din partea maghiară cât şi din parte română.
Pentru a fi "în ton" cu subiectul "Universităţii de Medicină şi Farmacie", nu cred că face bine la sănătate inducerea unei stări de aparent conflict în zona Târgu-Mureş, între români şi maghiari, mai ales că acest lucru se face, se pare, cu încălcarea legislaţiei.
Am văzut că studenţii de la UMF au protestat deja în stradă şi am înţeles că protestele vor continua.
Oare e aşa de greu de prevăzut că pe acest protest legitim se vor "altoi" mişcări extremiste din ambele părţi?
E aşa de greu de înţeles că UDMR forţează înfiinţarea universităţii în limba maghiară tocmai pentru că o stare de tensiune şi (Doamne fereşte) un conflict interetnic le-ar da o incredibilă "gură de oxigen" în alegeri?
E aşa de greu de înţeles că orice va cere UDMR se va realiza întocmai şi la timp, deoarece băsescul nu îşi poate permite să piardă din mână guvernul şi parlamentul, şi ar face orice ca să rămână la putere?
E evident că din toată smardoiala asta greţoasă, singurii care ies în pierdere sunt cetăţenii români de orice etnie.
Pentru că noi suntem ostaticii.

vineri, 9 martie 2012

Dacă nu e şi fudul...



Şeful Poliţiei Române ia model de la stăpânul său, băsescul, şi începe să se răţoie la oameni ca un vătaf pe moşie:
"Eu sunt un ardelean cinstit şi corect. Îmi place să spun mereu adevărul. Nu îmi spune mie un ciocoflender de jurnalist Liviu Popa dă-ţi demisia."
Să facem o mică analiză pe text, apoi îi voi spune eu monseurului popa de ce tre' să ne cam lase în pace.
În primul rând, faza cu "ardeleanul" nu am înţeles-o. Ardelenii sunt un fel de rasă ariană sau ce? Doar ardelenii pot fi "cinstiţi şi corecţi"?
Dacă personajul era... moldovean, sau oltean, sau muntean, nu era cinstit? Sau atunci jurnalistul avea dreptul să îi ceară demisia, dar aşa, fiind ardelean, nu se mai poate?
Atitudinea asta poate fi OK la un cetăţean oarecare, mândru că aparţine, prin naştere, unei anumite zone geografice. Dar când vine vorba de ŞEFUL POLIŢIEI ROMÂNE, atitudinea e de-a dreptul nazistă. Şi asta pentru că pare a "trasa" o linie a unei instituţii foarte importante într-un stat, o instituţie eminamente de represiune.
Oare subordonaţii personajului ar trebui să facă distincţie în funcţie de zona geografică?
Întreb...
Dacă e ardelean e nevinovat, dacă nu, e vinovat din oficiu?
Faptul că lu' monsiu "îi place să spună mereu adevărul" e hilar.
A trebuit să se întâmple nenorocirea de la coafor ca să aflăm că un raport de control la "Poliţia Capitalei" a "descoperit mari nereguli". Până să ia dementul ăla pistolul în mână şi să înceapă să tragă în oricine era în preajma lui, monsiu popa a tăcut chitic. Doar când a simţit că vine valul de indignare publică peste el, "a băgat evazive" şi a scos repede raportul de control care era, cine ştie de când, în sertar. Mie mi se pare că "cinstitul ardelean" folosea, până atunci, raportul respectiv ca pe o "pisică de arătat" la adresa şefilor de la "capitală". Aşa că mai încet cu "spun mereu adevărul", monsiu popa. Ciocu mic, miiiic.
Mă revoltă atitudinea de vătaf a lui liviu popa.
Poate a uitat, dar el este ANGAJAT LA STAT, BUGETAR, PLĂTIT DIN BANI PUBLICI.
Adică, pe înţelesul lui: BĂ, POPO, CETĂŢEANU' E ŞEFU' TĂU, BĂ, DECI ŞI JURNALISTU' ĂLA, CIOCOFLENDER SAU NU.
Nesimţirea asta, tupeul ăsta jegos întâlnit, de altfel, la toate lăturile astea portocalii, sunt de natură a-mi arăta mie cât de necesară este, în România, o "deparazitare" crâncenă, pentru a scăpa de aceste lepre.
Nesimţirea "şefului poliţiei", ăla care cere poliţiştilor, majoritatea prost plătiţi, să "îmbunătăţească imaginea instituţiei", este demonstrată şi de limbajul folosit.
"Ciocoflender", sună amuzant din partea maestrului Florin Piersic, dar, căutând prin "DEX"-uri, am găsit următoarele:
"Definiții din dicționare neoficiale
Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel
ciocoflender, ciocoflenderi s. m. apelativ folosit pentru exprimarea simpatiei vorbitorului față de interlocutor (pus în circulație de popularul actor Florin Piersic). 
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink
Comentariu: De fapt este o formă stîlcită a apelativului (peiorativ) ciocofleandură.
CIOCOFLEÁNDURĂ, ciocoflendure, s. f. (Peior. și ir.) Ciocoi1. – Ciocoi1 + fleandură."
Adică monsiu popa l-a înjurat, la propriu, pe jurnalistul respectiv. Şi asta în timp ce, orice om din ţara asta care cumpără o pâine sau orice, plăteşte TVA şi îi plăteşte salariul "ardeleanului".
Auzi, mă, ardelene?
MARŞ!
Cinstitule! Spune cum ai făcut cu fiica adjunctului tău care azi a fost încadrată din sursă externă la "Centrul de pregătire Giurgiu", mâine ai transferat-o la IGPR, şi poimâine s-a desfiinţat "Centrul".
Ia zi, corectule, care eşti tu corect... Hai...
No! Zii, mă... Zii şi meri acasă...
Pe urmă, acelaşi personaj, tot în legătură cu atacul de la coafor aiurează la o emisiune televizată despre "înăsprirea legii" care permite oamenilor să îşi ia arme.
Bă! Eşti nătâng!
Făcând legea mai aspră nu faci decât să interzici dreptul cetăţeanului cinstit de a-şi lua armă.
Că interlopu' micţionează pe ea de lege.
Ba chiar îi faci un bine infractorului că nu se mai teme că dacă intră peste om în casă, ăla poate să fie înarmat. El, infractorul, oricum îşi ia armă fără să te mai întrebe pe tine, miliţiene.
Cât de prost poţi să fii ca să crezi că vine interlopul la ghişeu:
"- Bună ziua! Vreau permis de port-armă.
- De ce?
- Am nişte rivali cu care mă cert că nu îmi dau taxă de protecţie şi vreau să-mi iau pistol ca să îi rezolv."
Cât de prost???
Foarte prost...
Şefu' lu' peşte...

Tot ieri am văzut la televiziunea cu nume vulgar, cum se frăsuneau unii pentru introducerea pedepsei cu moartea, tot în legătură cu atacul de la coafor.
Spumega turcescul de parcă halise DERO.
Bă... deontologilor, hai să vă "iesplic":
O lege nu poţi să o faci doar pentru o situaţie particulară. În cazul de la coafor vinovăţia e clară iar probele sunt beton. Dar nu poţi să spui în lege: "dacă Gogu  ia pistolul şi omoară oamenii pe stradă, i se dă pedeapsa cu moartea".
O lege se face folosind prevederi GENERALE.
Iar PREVEDERILE GENERALE permit încadrarea mai multor situaţii şi a mai multor cazuri în textul de lege.
Ai tu, măi jurnalistu' curului, certitudinea că, într-o altă situaţie, mai puţin clară, sistemul judiciar nu va da rateu şi nu va condamna la moarte un nevinovat?
Revezi, pentru documentare, cazul Ţundrea, când omul ăla, dacă pedeapsa cu moartea nu era abolită, ar fi fost mai mult ca sigur executat, având în vedere circumstanţele infracţiunii.
DAR ŢUNDREA ERA NEVINOVAT, aşa cum s-a dovedid după ce a făcut vreo 15 ani de puşcărie.
Ce faci, jurnalistule, dacă moare un om nevinovat dintr-o eroare judiciară?
Ce te faci dacă, printr-o ciudăţenie a sorţii, ajungi tu sau cineva apropiat în situaţia de a fi acuzat PE NEDREPT de comiterea unei fapte pentru care se prevede pedeapsa cu moartea?
Ce te faci?
"Ai încredere în justiţie"?
Marş!!!!

joi, 8 martie 2012

Discursul, votanţii şi miliţianul

Bă, vericule! Bă, mă uitai ieri la discursu' băsescului...
Mă uitai, io, da digeaba, auzi? Digeaba! Digeaba că nu înţelesei nimica.
Şi nici nu putui să mă uit la altceva. La altceva, nu putui să mă uit. Nu putui, că toate canalilii deteră discursu'. nu prinz MTV, că io crez că şi ăia îl deteră.
Şi vorbii băsescul, măi frate-miu,... ca la un ceas şi juma'. Vorbii dă mă frecam la ochi şi mă ciupeam, că începusem să crez că am ajuns în ţara aia dă i să zice Venezuiela, cu Chavez ăla al lor. Că numa' dă ăla auzii io dă la Gogu Beton, ăla dă a auzit el că la sloanilii dă la oraş să face baie cu argilă. Şi dacă nu avea argilă, a pus în butoiu' în care să scălda un sac dă ciment, dă l-au scos dân baie cu picamăru'.
Auzii io di la Gogu că Chavez ăsta să duce la televizor şi vorbeşte aşa... dă unu' singur, şi-şi dă cu părerea, şi dă legi, şi schimbă legi, şi face şi dăsface în direct şi io crez că şi în reluare.
Băi frate-miu, aşa crezui şi ieri. Să jur că mă mutară ăştia dân ţară fără să-mi spună...
Pă dă altă parte, mă bucurai. Mă bucurai, pă dă altă parte. Mă bucurai.
Mă bucurai că măcar ieri le crescură salariilii la oameni. Că azi nu cred că mai zice băsescul la fel.
Şi mi se umplu inima dă bucurie, măi frate, când auzâi ce bine o ducem, câte făcură ăi' dân guvern şi câte or să mai facără. Cum o să înflorească mineritul, cum o să scoatem gaze, da nu de la stomac, ci de la mare, de o să dăm şi la alţii, să crape Putin dă ciudă, cum ajutăm noi Eropa să iasă din rahatul (grecesc, de data asta) în care să băgară ca proştii...
Ce mai, frate-miu! Fuse o veselie după discursu' prezidentului în tot satu'.
Că Vasile Cântar, cârciumaru', dă-l prinseră anu' trecut că vindea spirt cu zahăr ars la preţ de uişchi, şi vrură să-l bage la mititica, da scăpă că are un cumnat în PDL, Vasile, zic, cum auzi că să măreşte salariilii, cum dădu liber la caiet, de luară toţi beutură pă credit cu ipotecă pe 25 de ani.
Io-i zisăi:
- Bă, Vasile! Bă tu crezi că mai vezi banii înapoi?
- Nu contează, Mişule! Io le dau de băut, ei votează cu ai mei, io mai bag o cisternă dă spirt şi un sac dă zahăr şi mi-am scos paguba. Şi dacă prinz şi un contract dă teren dă folbal pă dealu' pădurii, ies pă profit dă-mi iau jep.
Şi io îi dau crezare. Îi dau crezare că după cinci-şase ţuiuri, după ce până ieri îl scuipau, bă, începuseră oamenii a pupa cu bale tablou' cu băsescul, dă-l ţine Vasile d-asupra tejghelei, ca să nu să puie muştele pă pahare. Îl pupau şi să rugau la  tablou dă ziceai că e icoana făcătoare dă minciu... Ptiu! Dă minuni.
Aşa că io mă duc acasă şi o pui pă nevastă să facă conserve, să puie murături, tai porcii şi îi dau la fum... Îmi fac provizii măcar pentru următorii patru ani, că nu să ştie.
Băi frate! Bă, mai văzui pă unu... Unu dă e popă şi şef dă post pă ţară la miliţie, toate d-odată.
După ce un dement a omorât nişte oameni, zicea sfinţia sa miliţeanu' că să să înăsprească legea cu armilii. Adică să nu-şi mai ia nebunii pistoale ca să împuşte oameni.
Acuma... Nu că mă pricep, cu toate că făcui armata la infantirie patru ani, da' nu e mai simplu să să aplice legea asta, iar taica popa-miliţeanu' să vază el cum face să plece şi să lase pă altu care ştie cum e cu astea?
Că io nu crez că nebunii are nevoie dă lege.
Că aşa, să nu mai dăm voie nici cu cuţite în bucătărie. Să ne dea d-alea dă plastic, dă care văzui io când fusei la Bucureşti şi mă dusăi să îmbuc ceva. Îmi dete o bucată dă plastic în loc dă cuţit, dă mă sculai dă la masă cu friptura întreagă da cu plasticu' jumate, şi sătul.
Io aşa zic: Să să interzică, nene, fieru', bronzu', şi toate metalilii. Ba chiar şi pietrilii. Să ne folosim doar dă dinţi, ca câinii.
Care are dinţi, mănâncă. Care nu...
Că aşa, SIGUR nu mai are nimeni pistol încălcând legea...
O ignoră total. Pă ea. Pă lege, şi îşi iau jmecherii automate. Parcă în lege să împiedică "băieţii".

Şi uite-aşa, băi frate-miu, fusă ieri o zi plină, frumoasă, azi fusă ziua muierii, iar mâine ie 44 dă pahare, şi iar face Vasile Cântar cinste, că i-a venit o cisternă dă antigel... o bunătate!

luni, 5 martie 2012

Rugăciune

Stau azi în faţa TA cu rugăciune,
Că ştiu că şade în puterea Ta,
Să faci, Mărite Doamne, o minune,
Să fie bine şi în ţara mea.

Prea mult am suferit de împilare,
De veacuri, la răscruci de vânturi stând,
Şi d-aia vin la Tine cu-nchinare,
Să Te mai uiţi la noi, din când în când.

Ştiu că avem păcate felurite,
Şi infinite încălcări de Legi,
Însă Te rog, îngenunchiat, Mărite,
Poporul să îmi ierţi şi înţelegi.

Ştiu că-ncercăm să cumpărăm iertare
Înghesuindu-ne la raclele cu moaşte,
Şi punem "ochii dracului" pe-altare,
Şi ne rugăm doar de Crăciun şi Paşte.

Mai ştiu că suntem mândrii şi făţarnici,
Când Tu ne-ai dat şi cinste şi smerire,
Nu suntem nici prea caşti, şi nici prea harnici,
Şi mai poftim la fructul cu oprire.

Ne blestemăm bunicii şi părinţii,
Urându-i şi dorindu-le-a se duce,
Nerăbdători să moştenim arginţii
Care Te-au ţintuit, cândva, demult, pe cruce.

Şi nici cu mila nu am sta mai bine,
Că toţi visăm averi de azi pe mâine,
Să cumpărăm orice, chiar şi pe Tine,
Şi nu dăm altuia nici chiar un colţ de pâine.

Avem păcate, Doamne, ştii prea bine,
Cum ştii c-avem, de-asemenea, virtuţi,
Şi d-aia, în genunchi, mă rog la Tine,
Să nu ne judeci fără să ne-asculţi.

Că cine a venit la noi acasă,
A fost primit cu pâine şi cu sare,
L-am pus alăturea de noi la masă
Şi-am întins patul în odaia mare.

Şi n-am cătat a lua ce nu-i al nostru,
Că doar aici, de mii de ani ni-i tihna,
Şi alţii au venit să strice rostu'
Şi să ne ia şi pâinea şi odihna.

Au fost p-aici şi hunii, şi avarii,
Şi alţii au făcut, la noi, popas,
Şi ne-au călcat şi turcii şi tătarii,
Ei au plecat, noi, Doamne, am rămas.

Am fost călcaţi de cizm-austriacă,
Am fost călcaţi şi de bocancul rus,
Şi-am îndurat, rugându-ne să treacă,
Şi am rămas aici, iar ei s-au dus.

Şi am sperat mereu că va fi bine,
Nădăjduind la mare mila Ta,
Trăind de mii de ani, de azi pe mâine,
Rugându-ne a se schimba ceva.

Şi-acuma Preamărite se repetă
Istoria ce nu ne-a fost aminte,
Şi iarăşi avem soartă de subretă,
Şi iar avem, pe gât, încălţăminte.

Şi de-aia azi mă-nchin cu rugăciune,
Şi în genunchi m-arunc în faţa Ta,
Să faci, Mărite Doamne, o minune,
Să fie bine şi în ţara mea.

Cum se înmulțesc neuronii...

Am sperat să pot scrie acest articol mai devreme, imediat după ce am văzut interviul realizat de domnul Victor Ciutacu cu domnul Dan Puric. Dar nici acum nu e târziu.
Recunosc faptul că sunt un fan al lui Dan Puric, pe care îl consider unul dintre marii gânditori ai acestei epoci, deși nu sunt întotdeauna de acord cu părerile domniei sale.
Interviul m-a bucurat într-un mod incredibil. Deși ”greu”, interviul a avut asupra mea efectul unui antrenament fizic intensiv: m-a epuizat, deoarece mi-am încordat fiecare fibră pentru a înțelege, dar m-a lăsat și cu o senzație de bine, asemenea unui val de endorfine care îmi bântuie prin minte. Efectiv am avut senzația că mi se multiplică neuronii.
M-au amuzat, de asemenea, glumele ”cu miez” ale domnului Dan Puric.
”Eu sunt singurul puric cu câine, din lume.”
O mostră de autoironie subtilă, fină, de care numai spiritele alese sunt în stare.
O lecție de demnitate și de gândire incredibilă pentru vremurile în care trăim. Și pot spune că și de curaj. Nu e puțin lucru să spui lucrurilor pe nume într-o societate în care minciuna e ridicată la rang de virtute supremă.
Însă cel mai puternic impact asupra mea, asemenea unui duș rece, dur, șocant dar revigorant și ”deșteptător”, a fost o anecdotă pe care îmi permit să o reproduc aproximativ:
”În mijlocul unui câmp imens, până la orizont în toate părțile, un țăran stătea liniștit, sprijinit în ”botă” și privea în zare. La un moment dat vine unul grăbit, alergând, transpirat, plin de praf și abia răsuflând.
            - Bade! N-ai văzut p-aicea o turmă de boi?
La care țăranul, calm, privindu-l, îl întreabă la rândul său:
            - De ce, mă? Te-ai rătăcit?”

Anecdota asta mi s-a părut incredibilă.
Incredibilă mai ales prin ceea ce nu se aude, prin ceea ce se lasă a se înțelege de către cei ce pot a înțelege: ”De ce, mă, boule? Te-ai rătăcit de turma ta?”
Impactul e incredibil.
În societatea actuală suntem mereu grăbiți, mereu în fugă după… nici noi nu știm după ce. Trăim în fugă, transpirați și plini de praful unei vieți care se încăpățânează, parcă, să ne-o ia mereu înainte. Gâfâim din greu, încercăm să ne ”tragem sufletul”, un suflet pe care l-am pierdut pe drum, care a rămas mult în urma noastră, urmând un ritm al lui, firesc, natural.
Ne grăbim mereu, în tot ceea ce facem, de la ”pâinea noastră cea de toate zilele” care a devenit ”fast food”, până la familie și prieteni care au devenit, în multe cazuri, ”grup” pe rețelele de socializare.
Mergem cu turma, oriunde ne-ar duce ea, crezând că, dacă ”drumul” este intens circulat, sigur duce ”la Roma”, fără să realizăm că nici unul dintre indivizii care compun turma nu a văzut vreodată și nu știe unde duce drumul pe care se bulucesc toți.
Dar, din când în când, mai întâlnim câte un ”baci”, un om calm, blând, hâtru, care face notă discordantă cu ”turma”, care este în afara ei, mai presus de ea, care o domină fără a vrea să o conducă. Și acel ”baci” te ia de ”coarne” și îți ridică privirea deasupra turmei. Pentru o clipă. Atât cât să apuci să vezi imensul câmp din jur. Atât cât să poți vedea că turma se îndreaptă ca un tăvălug către… nicăieri.
Rămâne ”la mintea fiecăruia” dacă vrea și poate să valorifice ”informațiile” percepute din privirea aruncată asupra realității, să iasă din turmă și să își caute propriul drum.
Altfel…
Vom rămâne mereu ”boi”, particule inerte într-o turmă, eventual speriați atunci când ne rătăcim de grup.

Iar în timp ce stăteam și rumegam (apropo de boi) informațiile ce îmi intraseră în creier și îmi puseseră la muncă neuronii, „m-a fulgerat” o altă anecdotă căreia i-am descoperit un înțeles mai adânc:
”Bulă vine într-o zi la școală bătut măr. Profesoara îl întreabă:
            - Ce ai pățit, Bulă?
            - M-a bătut tata de două ori.
            - Păi de ce te-a bătut?
            - Prima dată m-a bătut când i-am arătat carnetul de note…
            - Vai de capul tău… Și a doua oară?
            - A doua oară când i-am spus că era carnetul lui, de când era elev.”

Bancul ăsta mi-a deschis ochii asupra unui lucru care definește, la ora actuală, o mare parte a societății, a societății românești cel puțin.
Am uitat ceea ce domnul Dan Puric numea ”îngăduință”. Nu numai că nu mai suntem dispuși să iertăm ”greșiților noștrii”, dar tindem a pedepsi și pe cei care ne pun față în față cu propriile noastre greșeli.
Nu mai știm să recunoaștem că am greșit, iar dacă greșelile sunt prea mari și nu pot fi ”trecute cu vederea”, atunci pedepsim pe cei din jurul nostru.
Nu prea mai există blândețea aceea care, la un moment dat, caracteriza poporul român. Am ”importat”, în schimb, ”darwinismul” sălbatic al altor culturi, care ne determină la o violență pe cât de crâncenă, pe atât de irațională.
”Competitivitatea” importată de peste mări și țări ne face să judecăm toate situațiile prin care trecem, într-un singur registru: cel al violenței.
”Eu împotriva tuturor. Toată lumea greșește față de mine, iar dacă eu am greșit față de cineva sau ceva, altcineva e de vină, cu siguranță. Iar acela care e de vină, trebuie aspru pedepsit. Iar dacă are tupeul să îmi mai și spună că am greșit când, evident, el e de vină, trebuie pedepsit de două ori.”
Dureros mi se pare faptul că această anomalie, această atitudine mutantă, este promovată permanent și în toate mediile și situațiile.
”Călcatul ăsta pe cadavre” pentru a fi deasupra tuturor cu orice preț și doar prin violență, a fost botezat ”profesionalism”, ”știința succesului” și alte denumiri goale, menite să ascundă, de fapt, meschinul și absurdul atitudinii.