A venit iarna și zăpada.
Se observă cu ochiul liber că ”iarna nu-i ca vara”. Zăpadă, viscol, ghețuș...
Spre deosebire de alți ani, autoritățile din urbea mea natală s-au mișcat bine cu deszăpezirea. Las', că nici nu a fost prăpăd, dar angajații primăriei s-au mișcat ”tango” astfel încât s-a putut circula decent prin oraș chiar și pe timpul viscolului.
Bine...! Pe străzile principale, că printre blocuri îți rupi oasele sau mașina, după caz, dar aici e vorba și de șoriciul (că e de sezon) unora dintre concetățeni, care fug de lopata pentru zăpadă mai dihai ca dracul de tămâie.
Am observat totuși că această... specie de viețuitoare, să-i spunem ”boul lopătar”, care este, se pare, alergică la lopată în timpul sau imediat după ninsoare, dezvoltă o mare atracție față de ustensila cu pricina la câteva zile după ce primăria a curățat șoselele. Se pare, după unele studii, că această atracție este declanșată de bucuria șoferilor care circulă normal.
Și atunci, aceste creaturi, care până mai deunăzi stăteau cu băsănăul lipit de fotoliu și se uitau la știri cu viscol sorbind licori bahice prelucrate termic și aditivate cu zahăr și mirodenii, aceste creaturi se atașează de lopată și încep un proces de uniformizare a peisajului, împrăștiind pe șosea zăpada adunată prin curțile proprii, pe spațiul verde de la bloc sau pe locul de parcare.
Aceste activități au ca motivație ”s-o toace mașinilii și p-asta, ca să să topească mai repede” și se desfășoară mai ales la ceas de seară, explicația fiind că aceste creaturi sunt mai timide de felul lor, le este frică să nu fie văzute și amendate de către autorități sau, pur și simplu, bivolul vrea ”să-și facă poftă de somn”.
E inutil să mai spun că zăpada astfel împrăștiată pe carosabil, beneficiind de traficul redus și de gerul din timpul nopții, se transformă rapid în gheață, astfel că orice om care, dimineața, folosește autoturismul pentru a se deplasa din punctul A în punctul B, va avea de înfruntat porțiuni de polei apărute ca prin minune acolo unde se dăduse cu material antiderapant și bulgări de gheață de toate formele și mărimile acolo unde era asfalt neted.
Bineînțeles că, la ora aceea, ”boul lopătar” doarme dus, cu sentimentul datoriei împlinite.
Asta se întâmplă cu regularitate, pe aproape fiecare stradă din urbea mea natală.
De ce nimeni nu-i amendează pe ”boii lopătari”?
E un mister la fel de mare ca și existența acestei specii.
