Renunţ de bunăvoie la tot ce-i material,
Nu-mi trebuie onoruri, nici avere,
Ma scutur de ţarâna şi zbor spre ideal,
Călit prin suferinţă şi durere.
Simt că în lumea asta nu îmi găsesc un rost,
Materia o văd cum se destramă,
Nu mai contează viaţa, iubirile ce-au fost...,
Azi nu mai am speranţe, azi nu-mi mai este teamă.
Îmi sfâşii învelişul de carne şi de os,
Îl lepăd, căci prea mult mi-a fost povară,
Mă-mbrac în chintesenţă de bun şi de frumos,
Lumină din lumină, mă nasc a doua oară.
Cât om mă socot, duc pe frunte toţi spinii,
Şi crucea mi-o port, ca şi când aş zbura,
Căci omul e om cât mai are opinii,
Aceasta-i opinia mea.
Adrian Păunescu
vineri, 28 martie 2014
miercuri, 26 martie 2014
Autodenunţ
Când mi-ai spus că nu mă mai iubeşti,
Ţi-am furat ura şi am închis-o în mine,
Ca să poţi iubi
Cum nu mă mai iubeai.
Când mi-ai spus că nu mă mai vrei,
Ţi-am furat frica şi am ascuns-o în mine,
Ca să poţi avea
Tot ce nu ai avut.
Când mi-ai spus că nu poţi să mai trăieşti,
Ţi-am furat demonii şi i-am ascuns în mine.
Acum poţi să trăieşti,
Să râzi,
Să iubeşti..
Ai grijă de ce e important
Şi cheamă-mă
Când mai ai ceva
De furat.
Ţi-am furat ura şi am închis-o în mine,
Ca să poţi iubi
Cum nu mă mai iubeai.
Când mi-ai spus că nu mă mai vrei,
Ţi-am furat frica şi am ascuns-o în mine,
Ca să poţi avea
Tot ce nu ai avut.
Când mi-ai spus că nu poţi să mai trăieşti,
Ţi-am furat demonii şi i-am ascuns în mine.
Acum poţi să trăieşti,
Să râzi,
Să iubeşti..
Ai grijă de ce e important
Şi cheamă-mă
Când mai ai ceva
De furat.
joi, 6 martie 2014
Dedor
Nu ştiu de ce mi-e dor aşa de tare
De ochii tăi, două scântei căprui,
De ce secunda fără tine doare
Şi de ce nu pot spune nimănui.
Nu îmi explic ce se petrece-n mine
De-mi bate inima mai tare când te văd.
De ce când nu-s cu tine e prăpăd?
De ce la pieptul tău îmi este bine?
Ce vrajă, ce descântec, ce putere,
Ai aruncat, zâmbind, asupra mea,
De simt că-s viu doar în prezenţa ta
Şi nu mai simt nici rău şi nici durere?
De ochii tăi, două scântei căprui,
De ce secunda fără tine doare
Şi de ce nu pot spune nimănui.
Nu îmi explic ce se petrece-n mine
De-mi bate inima mai tare când te văd.
De ce când nu-s cu tine e prăpăd?
De ce la pieptul tău îmi este bine?
Ce vrajă, ce descântec, ce putere,
Ai aruncat, zâmbind, asupra mea,
De simt că-s viu doar în prezenţa ta
Şi nu mai simt nici rău şi nici durere?
Pribeag
Asfalt se-ntinde înaintea mea,
Asfalt e-n urmă, mii şi mii de mile,
Deja măsor distanţa-n ani de zile,
În mii şi mii de licăriri de stea.
Averea mea e linia-ntreruptă
Care desparte dusul de venit,
Pas după pas mă-ndrept spre infinit
Şi fiecare oră e o luptă.
Sunt nicăieri şi pretutindeni sunt,
Ubicu şi inexistent de-o seamă,
În drumul meu trec vamă după vamă,
Pe apă, prin văzduh sau pe pământ.
Mă-ntreb dacă vre-odată voi avea
Un loc pe care să-l numesc "acasă",
Să dorm în pat şi să mănânc la masă...
Asfalt e-n urmă şi-naintea mea.
Asfalt e-n urmă, mii şi mii de mile,
Deja măsor distanţa-n ani de zile,
În mii şi mii de licăriri de stea.
Averea mea e linia-ntreruptă
Care desparte dusul de venit,
Pas după pas mă-ndrept spre infinit
Şi fiecare oră e o luptă.
Sunt nicăieri şi pretutindeni sunt,
Ubicu şi inexistent de-o seamă,
În drumul meu trec vamă după vamă,
Pe apă, prin văzduh sau pe pământ.
Mă-ntreb dacă vre-odată voi avea
Un loc pe care să-l numesc "acasă",
Să dorm în pat şi să mănânc la masă...
Asfalt e-n urmă şi-naintea mea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)