Totuşi eu

Şi totuşi am iertat prea mult,
Şi totuşi încă am iertare,
Şi totuşi n-am mai plâns demult,
Şi totuşi Lumea mă mai doare.

Şi totuşi, înca n-am murit,
Şi totuşi mă ridic mereu,
Oricât de mult aş fi lovit,
Am fost şi voi rămâne EU.

Uite, mamă, vin mascaţii, ca să-mi aresteze fraţii!

A ieşit, măre, băsescul, la televizor, şi ne-a spus cât de jmecher e el pe plan internaţional, şi cum el e cel mai bun să reprezinte România la UE, că experienţă şi cunoştinţe şi glagore-n cap ca el nu mai are niminea pe plaiul mioritic.

Şi cum el e cel mai dăştept în cap şi informat, nici Guvernul nici Parlamentul nu poate pentru ca să fie mai tari ca el ca să să bată pentru interesele ţării la UE şi peste tot, că el are oameni dăştepţi care e în jurul lui şi îi spune toate ălea şi el ştie şi poate şi e cel mai tare, pă sistem.

Şi nici nu are de ce să demisioneze, că el nu ştia de potlogăriile lu’ frat-su şi nici de ce face gineri-su pe care nici măcar nu ştie cum îl cheamă.

Iar faptul că frat-su e la pârnaie e o dovadă refutabilă (cei care zâmbesc să caute în dicţionar) că el nu intervine în justiţie, da’ ăia care vor să pună mâna pă justiţie să ştie că mulţi magistraţi nu li se vor supune.

Le cere scuze românilor (cu I) că frat-su şi gineri-su sunt nişte interlopi, da’ lui nu i-a spus nimeni despre asta, da’ nici nu demite pă niminea din serviciile care nu l-a informatără, că frati-su l-a informat de acum un an că e şantajat dă berci, da el nu ştie nimic, şi i-a zis să să ducă la miliţie şi pă urmă nu l-a mai întrebat nimic, iar când s-a măritat fi-sa el nici nu a ştiut cine e hăndrălăul, că i-a adus fata cu burta la gură şi el nu ştia nimic, şi nimeni nu i-a spus că are un frate şi ăla e infractor şi că mai are şi o fată care s-a măritat şi a turnat un plod cu unul de e şi el oleacă de mafiot.

Doamne!!!

Câte belele pe capul săracului om...

Şi mai e şi singurul care ştie care e interesul României şi poate reprezenta ţara la UE...

SICTIR!!!

Vers de ţară pierdută

M-am săturat de ticăloşi şi javre
Ce ne conduc parcă de mii de ani,
De am ajuns o ţară de epave
Iar ei adună banii peste bani.

Am pus în fruntea ţării ticăloşii
Şi ne mirăm ca vita la zăplaz,
Că  ne dezgroapă pruncii şi strămoşii
Să scoată aur, sau petrol, sau gaz.

Nici apa care plouă nu-i a noastră
Şi nici pământul de-l călcăm desculţi,
Ne este viaţa, zi de zi mai proastă,
Iar noi răbdăm, uitând că suntem mulţi.

Ne-am dat moşia pe-un pachet de "ciungă",
Şi pruncii pentru un televizor color,
Şi-acuma vin străinii de ne-alungă
Din case, că acum e ţara lor.

Aveam o ţară de mai mare dragul,
Şi-acum cerşim la alţii propriul aur,
Că am vândut şi patria şi steagul
Cu cap de lup şi trupul de balaur.

Degeaba ne apucă cerbicia
Şi vrem să ţinem iarăşi capul sus,
Când scriem în engleză "România"
Cu litere din alfabetul rus.

Trei ore de tensiune, o viaţă de respect

Trei ore incredibile, trei ore de tensiune, trei ore de admiraţie.

Cam aşa aş putea să definesc sumar finala de ieri de la Roland Garros.

Chiar dacă a pierdut, Simona Halep a făcut un meci incredibil.

Am văzut în acea finală o Simona Halep extraordinară. E deja un clişeu să spunem că Simona Halep "ne-a făcut mândri că suntem români".

Nu sunt un "consumator" de tenis, aşa că nu îmi permit să-mi dau cu părerea despre "fineţurile" de natură tehnică.

Dar am fost impresionat de forţa incredibilă a Simonei.

Fata asta e o luptătoare. O luptătoare incredibilă.

Ştiu că poate părea exagerat, dar mi s-a părut că văd în fata asta de 22 de ani  acel spirit al luptei şi onoarei cu care erau creditaţi cavalerii medievali, samuraii şi alţi luptători legendari.

După trei ore de "luptă", chiar dacă a fost învinsă, această micuţă româncă a învăţat o lume întreagă un nume: SIMONA.

Sunt sigur că lumea o să mai audă multe despre performanţele sale, însă această finală va rămâne întotdeauna "cartea de vizită" a Simonei Halep.

Mulţumesc, Simona Halep!

Eu nu pot să mă bucur pentru Simona Halep

Simona Halep.

Tânără, frumoasă, talentată, muncitoare...

A ajuns în finala de la Roland Garros.

Are un singur defect: e româncă.

D-aia nu pot să mă bucur de succesul ei.

Pentru că a muncit mult, de când era copil. Pentru că şi-a sacrificat viaţa pentru a face performanţă. Pentru că a stat mai mult la antrenamente şi turnee decât cu familia şi prietenii. Pentru că a reuşit să facă performanţă într-o ţară care nu a ajutat-o cu absolut nimic.

Iar acum este "mândria naţională". Numele Simonei Halep este pe buzele tuturor românilor. Toţi se umflă în pene cu Simona Halep de parcă ar avea vreun merit pentru performanţele acesteia. Pentru toţi e "fata noastră", de parcă i-ar fi păsat cuiva atunci când fata asta renunţa la păpuşi şi plimbări în parc pentru racheta de tenis.

Nu pot să mă bucur pentru Simona Halep pentru că... am mai văzut filmul ăsta.

Români care reuşesc performanţe extraordinare pe plan sportiv (şi nu numai) fără să fie ajutaţi în nici un fel de către statul român sau de către cei care, ulterior, îşi vor umfla pieptul cu mândrie imbecilă spunând "sunt român la fel ca..."

Ce a făcut România pentru Simona Halep?

Dar pentru Lucian Bute?

Dar pentru Leonard Doroftei?

Dar pentru alţii?

NIMIC.

Dar, în momentul în care aceşti oameni au ajuns în vârful piramidei, ne-am amintit că sunt români, că sunt "ai noştri".

Îi doresc Simonei Halep să câştige finala şi să aibă succes în tot ceea ce face.

Dar nu pot să mă bucur pentru Simona Halep pentru că am ajuns să cunosc atât de bine poporul ăsta, încât...

Vă amintiţi cum a fost "primit" Hagi, atunci când, jucător profesionist la o echipă străină, a jucat împotriva unei echipe româneşti?

A fost înjurat.

Vă mai amintiţi cum a fost "primit" Leonard Doroftei după ce a pierdut titlul mondial?

A fost batjocorit.

Vă mai amintiţi cum a fost  "primit" Lucian Bute după ce a pierdut centura de campion?

A fost împroşcat cu noroi.

Ce se va întâmpla dacă Simona Halep nu câştigă finala? Sau dacă o câştigă, ce se va întâmpla la prima înfrângere?

Va mai fi ea "iubită" aşa cum este acum, sau o să intre la rândul ei în "galeria" românilor care au reuşit singuri, au devenit "bun al întregului popor" după care au fost "aruncaţi" pentru că nu au rămas pe veci cei mai buni?

Pentru că poporului ăstuia îi place când se ridică steagul şi cântă imnul şi nu înţelege niciodată că NIMENI nu poate fi campion etern. Nimeni nu poate câştiga de fiecare dată.

Şi în loc să îşi cinstească valorile, poporul ăsta le "ucide" sistematic, asemenea unui părinte dement care îşi omoară copilul pentru că nu are "10 pe linie".

Şi nu pot să mă bucur pentru Simona Halep pentru că milioanele de mesaje de "încurajare" pe care le primeşte în prezent se pot transforma foarte uşor în înjurături dacă, om fiind, nu va putea să fie "la înălţimea aşteptărilor publicului".

Care public nu a făcut NICIODATĂ NIMIC pentru a o ajuta.

Dar are pretenţii...

Mult succes, Simona Halep!

Dar ai grijă la poporul român.