Cât om mă socot, duc pe frunte toţi spinii,
Şi crucea mi-o port, ca şi când aş zbura,
Căci omul e om cât mai are opinii,
Aceasta-i opinia mea.

Adrian Păunescu

vineri, 5 decembrie 2014

Gand de sarbatori

Nu mai cata prin magazine
Cadouri, dulciuri fel de fel...,
Ci ia-ti copiii langa tine,
Asculta-i si-ntelege-i bine
Si da-le ce-ai mai bun in tine,
Iar Mosul..., vine el...

marți, 2 decembrie 2014

Imi cer scuze, dar cred ca vrem lucruri diferite

Astazi, 02.12.2014, se implinesc 3 ani de cand a fost emis ordinul prin care am fost destituit.
Saptamana trecuta, mai exact pe 27.11.2014, Curtea de Apel Bucuresti a anulat ordinul respectiv.
Normal, am simtit nevoia sa multumesc unor oameni care, intr-un fel sau altul, m-au ajutat in toti acesti ani.
Asa ca i-am multmit si unui prieten (nu ii voi da numele), foarte activ intr-o structura sindicala din Politia Romana, care mi-a trimis un document destul de important, dupa parerea mea. S-a bucurat la aflarea vestii si mi-a propus sa ia legatura cu mass-media pentru a mediatiza cazul.
Desi i-am spus ca nu are rost si ca nu asta este scopul meu, prietenul respectiv a insistat.
Pana la urma am zis "ok".
Cateva zile nu s-a intamplat nimic.
Pretenul ma intreba in fiecare zi daca m-a sunat de la X sau Y televiziune si parea destul de nervos cand ii spuneam ca nu.
Pana la urma, ieri, 01.12.2014, ma suna cineva de la o televiziune cu acoperire nationala.
Recunosc faptul ca am fost placut surprins.
Mi s-a spus ca vor sa vina azi sa filmeze un material despre ce s-a intamplat si mi s-au cerut niste date. Am fost de acord.
Totodata, mi s-a dat un numar de telefon "in caz ca se intampla ceva".
Ok!
Logic, dupa consultarile cu familia pe aceasta tema, am vorbit si cu unul dintre avocati, sa vad ce parerea are si el despre treaba asta.
Pe scurt, azi dimineata am sunat la prima ora si am anulat intalnirea cu reprezentantii televiziunii respective.
Numai ca, spre surprinderea mea, atat reprezentanta televiziunii cat si prietenul care "aranjase" treaba s-au suparat foc. Prietenul (ma incapatanez sa il consider in continuare asa) nici macar nu mai vrea sa stea de vorba cu mine.
Imi cer scuze, nu "m-am cerut eu la televizor" si nici nu am rugat pe nimeni sa ma puna in fata unei camere de filmat.
Eu inteleg frustrarea unui reporter care pierde un subiect.
Inteleg, de asemenea, dorinta unui reprezentant al unui sindicat de "a iesi cu ceva in fata".
Dar si ei trebuie sa inteleaga ca am dreptul sa imi vad de viata mea asa cum vreau si sa ascult sfaturile celor care au fost langa mine cand mi-a fost greu.
Pentru ei e o stire, pentru mine e viata.
Timp de trei ani, nimanui nu i-a pasat. "Cazul" nu era interesant.
Poate pentru ca atunci era cu lupta.
Si atunci am avut langa mine doar avocatii, familia, prietenii (cati mi-au ramas)...
Acum lupta s-a terminat si e vremea de cules roade.
Si ar vrea multi...
Din pacate, eu nu am facut asta pentru televiziuni sau sindicate.
Eu nu am facut asta ca sa "apar la televizor".
Eu n am facut asta ca sa ajung "vedeta".
Asa cum ii spuneam, la un moment dat, prietenului respectiv, in afara de satisfactia data de victoria personala, daca unui singur politist din tara asta i se anuleaza o sanctiune data pe nedrept, invocand "precedentul" meu, eu sunt multumit.
In rest, asa cum, suparat, mi-a spus prietenul, "raman in umbra mea", cu prietenii mei, cu familia mea, cu job-ul si cu colegii mei.
Las pentru altii "lumina reflectoarelor".
Poate au facut mai mult decat mine...